Cum se realizeaza implantul de par

„Cum se face si cat de tare doare” se intreaba orice persoana care afla ca urmeaza sa fie supusa unei proceduri medicale de natura complexa. In cazul implantului de par, nu avem de-a face cu durerea. Operatia se realizeaza cu anestezie locala, iar senzatiile resimtite dupa incetarea efectului anestezic sunt minore.

In cele ce urmeaza vom expune pe larg in ce consta operatia pentru transplant de par, astfel incat pacientii nostri sa nu aiba nicio necunoscuta. De asemenea, vom explica si tot ce e de facut inainte si dupa operatie.

Consultatia initiala pentru un implant de par

Prima faza inaintea stabilirii datei pentru operatia de transplant de par este consultatia initiala. Aceasta este foarte importanta deoarece in aceasta etapa se vor stabili toate detaliile legate de interventie. Astfel, viitorul pacient sau pacienta va afla toate informatiile necesare pentru pregatirea pentru operatie. Printre acestea se numara:

  • evaluarea prin care se deterimina numarul aproximativ de grefe,
  • alegerea tehnicii care va fi folosita la operatie in functie de gradul de calvitie,
  • problemele de sanatate existente ale pacientului (acolo unde este cazul),
  • informatii despre stilul de viata al pacientului (daca acesta fumeaza sau nu).

Toate aceste informatii sunt relevante deoarece un transplant de par este la fel ca orice alta operatie si presupune anumite riscuri. De asemenea, avand in vedere ca va fi nevoie si de anestezie, pacientul va trebui sa se pregateasca cu cateva saptamani inainte de operatie prin renuntarea la fumat si folosirea unor medicamente care au influenta directa asupra circulatiei sanguine.

Anamneza sau istoricul medical al pacientului sau pacientei va fi, de asemenea, analizat in detaliu, astfel incat sa fie stabilita cauza caderii parului. Acest aspect este important deoarece cauzele sunt diferite de la persoana la persoana, iar diferentele sunt destul de importante intre femei si barbati. Te gandesti la un implant de par pentru femei? Majoritatea doamnelor sunt candidate bune pentru operatie, deoarece au adesea zona donatoare din partea din spate a capului destul de bogata, subtierea usoara pana la moderata avand loc la tample sau in partea din fata, de-a lungul fruntii.

Medicii nostri pot efectua diverse tipuri de implanturi de par, printre care si de sprancene, de barba si mustata. Implantul de sprancene este o procedura in care un chirurg cosmetic ia o grefa de par si o implanteaza prin diferite tehnici. Chirurgul ia grefa cu parul si radacinile sale si o muta in zona sprancenelor. Grefa de par este de obicei indepartata de pe ceafa sau zona din jurul urechii.

Majoritatea barbatilor si femeilor cauta operatii de restaurare a parului, deoarece parul lor subtire ii face sa fie constienti de aspectul lor. Astfel, implantul de par are acum un pret mai bun in comparatie cu anii trecuti datorita aparitiei mai multor clinici. Poti alege intre clinici din Romania, dar din tari precum Turcia si Ungaria, in functie de preferinte.

Daca aveti intrebari legate de cum se realizeaza un implant de par, specialistii nostri va pot lamuri.

Pregatirea pentru transplantul de par


Foarte multi pacienti care au ales sa faca transplant de par in Bucuresti, au beneficiat de tratamentul complet intr-o singura sedinta. Doar cand suprafata care necesita implantare este prea mare se cere mai mult de o sedinta. Astfel, pregatirea pentru o sesiune de implant nu implica masuri extreme. Sunt insa cateva detalii ce tin de vicii, medicatie si alte aspecte, de care va trebui neaparat sa tii cont pentru a nu cauza reactii adverse.

Inainte de implantare, vei avea o consultatie initiala cu un rol foarte important. Medicii nostri iti vor pune o serie de intrebari cu privire la starea ta generala de sanatate si la medicatia pe care o ai, atunci cand exista.

  • Nu ezita sa raspunzi sincer la intrebarile medicului privind tratamentele pe care le ai la activ. In caz de diabet, va fi necesara o dozare diferita a insulinei. Cu o saptamana inainte de operatie, nu se ia aspirina si nici alt medicament care poate afecta circulatia sangelui.
  • Cu o saptamana inainte de interventie, pacientul renunta la bauturile alcoolice si la administrarea multivitaminelor, suplimentelor, vitaminelor B si E.
  • De asemenea, cu trei zile inainte de sedinta de implantare pacientul inceteaza sa mai fumeze.
  • Nu se va lua niciun medicament cu o zi inainte de operatie fara aprobarea medicului, iar in ziua transplantului nu se va consuma cafea.
  • Parul nu se tunde si nu se vopseste inainte de implantul de par.
  • Parul trebuie spalat in seara si dimineata dinaintea operatiei de transplant.
  • Pe drumul de-acasa catre cabinetul medical, este bine ca pacientul sa aiba capul acoperit, pentru a feri firele de par de praf.
  • De asemenea, vizita la doctor pentru procedura de implantare cere o vestimentatie adecvata. Este important ca pacientul sa poarte camasa cu nasturi, pentru a nu atinge zona proaspat operata la final.

Operatia de transplant de par

 
Sunt doua metode principale prin care se poate realiza un transplat de par, una se face prin Extractia Unitatilor Foliculare (F.U.E.) si cealalta prin Transplantul Unitatilor Foliculare (F.U.T.). Fiecare metoda implica anestezierea, iar la cerere, pacientul poate fi adormit pentru timpul destinat acestui proces. Vedem ce presupune fiecare dintre metode si astfel intelegem cum se diferentiaza. Vei putea alege mult mai simplu dupa ce parcurgi aceste randuri.

Alegerea tehnicii de implantare a parului


Dupa cum am mentionat mai sus, exista doua tehnici principale care se pot utiliza in realizarea implantului de par. Prima, si cel mai des folosita, este FUE deoarece aceasta presupune colectarea individuala a fiecarui folicul ce va fi implantat. A doua, FUT, presupune colectarea unui manunchi de fire de par care vor fi transplantate pacientului.

Exista si diferente de pret intre cele doua tehnici, FUT fiind putin mai ieftin decat FUE. Prima tehnica insa, este mai des folosita acolo unde suprafata pe care va fi facut implantul este mai mare. Pe zone mici, precum sprancenele sau mustata, este folosita metoda FUE datorita riscului foarte mic de cicatrici, acestea fiind aproape invizibile.

Alegerea tehnicii de implantare a parului va fi stabilita impreuna cu medicul care va efectua operatia.

Extractia Unitatilor Foliculare (F.U.E.)

  1. Mai intai, medicul rade parul din partea din spate a capului sau din partile laterale.
  2. Apoi se recolteaza foliculi din pielea scalpului, ceea ce va lasa mici urme in locurile din care s-a facut extractia; urmele se vor vindeca in timp.
  3. Cu un instrument prevazut cu un soi de ac in capat, se vor face gauri mici in spatiile in care nu mai creste parul si se vor grefa foliculii.
  4. Dupa un interval cuprins intre 5 si 8 ore, in functie de suprafata care trebuie sa fie implantata si de numarul de grefe necesare, operatie e gata, iar zona in care s-a facut interventia se bandajeaza.

Tehnica FUE poate fi mai potrivita pentru un implant de par la femei deoarece spre deosebire de procedura de benzi, exista durere si disconfort minim dupa procedura. O zona a scalpului pacientei este taiata scurt, apoi acoperita cu par lung dupa procedura. Cu procedura de transplant FUE, nu exista o cicatrice liniara, ca in procedura FUT.

Transplantul Unitatilor Foliculare (F.U.T.)

  1. Medicul recolteaza o fasie de scalp cu o dimensiune de 10–20 de centimetri din zona donatoare folosind bisturiul.
  2. Zona din care s-a extras portiunea de scalp va fi cusuta imediat.
  3. Medicul principal impreuna cu echipa de asistenti incep apoi sa imparta portiunea extrasa in fragmente foarte mici si sa extraga foliculii de par. Aceste fragmente contin uneori doar un fir de par.
  4. Folosind acelasi instrument ca in cazul F.U.E., se vor realiza gauri mici de-a lungul suprafetei marcate pentru implantare.
  5. Urmeaza procedura numita grafting, prin care se insereaza parul recoltat mai devreme.
  6. Dupa un numar de ore similar cu cel din procedura F.U.E. sau chiar mai mare, in functie de cat de numeroasa este echipa de chirurgie estetica, interventia se incheie si zona operata se acopera cu tifon.


Stabilirea zonei donatoare


Unul dintre pasii importanti in realizarea implantului de par este alegerea zonei donatoare. Importanta acesteia consta in faptul ca parul implantat trebuie sa fie asemanator cu cel existent pe zona recipienta. Astfel, vor fi luate in considerare inclinatia si grosimea firului de par de pe ambele zone pentru rezultate naturale.

Cel mai des utilizata zona donatoare este ceafa, deoarece grefele din aceasta arie pot fi folosite atat pentru femei cat si pentru barbati si pot fi implantate atat pe scalp cat si pe fata. Insa si parul de pe piept sau antebrate pot fi folosite in cazul pacientilor de sex masculin.

Zona donatoare este aleasa individual pentru fiecare pacient in parte. De asemenea, aceasta poate alege si tehnica folosita in realizarea implantului de par.

Daca va tenteaza un implant de par in Turcia datorita faptului ca aceasta este o destinatie recunoscuta la nivel international, ar trebui sa stiti ca si clinica noastra din Bucuresti are specialisti foarte bine pregatiti in acest domeniu si care vor folosi aceleasi tehnici. Mai mult, costul unui transplant de par in Bucuresti este semnificativ mai redus, daca luati in considerare si preturile transportului si al cazarii in Turcia.

Ce urmeaza dupa operatia de transplant de par

 
Efectele adverse ale procedurii de implantare a parului apar foarte rar si atunci cand se intampla, de obicei sunt prevazute de doctor. Pentru a nu influenta negativ procesul de vindecare a scalpului, trebuie sa acorzi atentie la cateva detalii:

  • Dupa operatie, parul nu se va spala timp de cateva zile, iar pentru urmatoarele doua saptamani se recomanda folosirea sampoanelor pentru bebelusi;
  • Folosirea pieptanului sau a periei trebuie facuta cu prudenta astfel incat sa nu fie apasate zonele in care s-au pus grefe;
  • Pacientul nu trebuie sa poarte bluze, camasi, hanorace etc. fara nasturi decat atunci cand doctorul ii confirma ca vindecarea este gata; acest lucru e valabil si in cazul palariilor;
  • Nu se recomanda efort fizic in prima saptamana de la implantul de par;
  • Timp de trei saptamani nu se merge la inot, plaja sau sauna;
  • Expunerea directa la soare este interzisa in primele trei luni de la implant;
  • La trei zile de la operatie, pacientul isi poate relua activitatile obisnuite precum mersul la serviciu.
  • In primele doua saptamani de la operatie nu se fumeaza, nu se consuma bauturi alcoolice si nu se iau medicamente care influenteaza circulatia sangelui.

Printre efectele secundare care pot aparea la ceva vreme dupa operatie se numara mancarimile, iritatiile, inflamatiile, formarea crustei sau sangerarile. Acestea sunt de scurta durata, iar doctorul te va informa din timp cu privire la leacurile necesare. Este important sa fii atent si sa mergi la medic de fiecare data cand un aspect iti da semnale de alarma.

De asemenea, trebuie sa stii ca in decursul primelor patru saptamani de la operatie, parul va creste si va cadea ulterior. Dar radacinile vor ramane la locul lor, iar dupa acest proces parul va creste ca in mod normal.

Operatia de implant de par nu implica riscuri majore daca alegi medicul potrivit. Pentru ca stim cat de raspandita este problema caderii parului, cercetam in permanenta cele mai noi tehnologii si testam metode variate pentru a oferi alternativele care vin cu cel mai inalt grad de siguranta.

Intalnim persoane afectate de lipsa parului la orice pas:

  • Doua treimi dintre barbati incep sa piarda par intr-un mod vizibil de la varsta de 35 de ani, dar exista si cazuri dezvoltate pe fond genetic in care spatiile goale la nivel capilar apar imediat dupa 20 de ani;
  • Femeile nu sunt imune la bolile care conditioneaza caderea parului, astfel ca un procent de 40% dintre cei care sufera de acestea este atribuit sexului feminin;
  • De asemenea, 3% dintre programarile la clinicile pediatrice sunt atribuite copiilor care se confrunta cu caderea parului din diverse cauze printre care se numara si boala alopecia areata;
  • Numai in Statele Unite s-a constatat ca aproximativ 30 de milioane de femei si 50 de milioane de barbati au probleme cu caderea parului din ratiuni genetice.

Mai jos, puteti urmari si un video despre implantul de par:

Rezultatele dupa un implant de par

Implantul de par este o operatie ale carei rezultate nu se vad imediat. Bineinteles ca parul va incepe sa creasca inca din primele saptamani dupa transplant, insa acesta va cadea, asadar acest efect nu are de ce sa va sperie.

Primele rezultate dupa un transplant de par apar dupa cateva saptamani atat timp cat pacientii respecta toate indicatiile si ingrijesc zona pe care s-a efectuat implantul dupa recomandarile medicului. De asemenea, folosirea unor produse blande care sa nu agreseze zona in cauza este foarte importanta. In acest fel, rezultatele finale si permanente vor fi observate dupa un an de zile.
Este posibil ca in anumite situatii sa fie recomandate si folosirea unor tehnici alternative precum micropigmentarea.

Indiferent de situatie, cel mai important lucru pe care trebuie sa il stiti ca pacient este ca transplantul de par este o operatie personalizata inca de la primul consult.

Daca ai identificat tratamentul pe care ti-l doresti, asteptam un telefon. Echipa noastra iti raspunde cu promptitudine la orice intrebare si atunci cand esti pregatit, putem planifica operatia de transplant de par.